Biserica, Politica şi Armata se strâng laolaltă doar atunci când se întâmplă o tragedie de proporţii, un deces, o nuntă sau o comemorare pot aduna cele trei instituţii care domină viaţa noastră de zi cu zi. Azi am asistat la comemorarea unei mari personalităţi din armată şi am rămas surprins de felul cum fiecare încerca să ridice în slăvi o instituţie diferită de cea din care face parte. Practic se linguşeau, doar pentru că publicul o cerea. Se aruncau vorbe mari, dar cine le credea? Erau doar vorbe aruncate în ploaia care cădea din abundenţă. Se vedea clar dependenţa dintre cele trei instituţii. Una fără cealaltă nu poate exista. Sunt ca nişte zale strâns legate, iar în mijlocul lanţului creat ne aflăm noi, muritorii. Am privit desfăşurarea activităţii fascinat de falsitatea oamenilor. Priveam resemnat cum câteva sute de oameni aşteptau să plece din ploaia torenţială pentru a-şi ocupa timpul cu alte activităţi. Am rămas un pic dezamăgit de atitudinea oamenilor. Instituţiile nu mai sunt respectate, oamenii nu se mai respectă între ei, totul se face pentru a căpăta avantaje. După încheierea ceremonialului lumea nici măcar nu a aruncat un ochi spre bustul celui care era comemorat. Unii au spus că au fost emoţionaţi, probabil că ploaia i-a emoţionat.
Evenimentele importante aduc şi oameni importanţi, dar cine consideră cine a fost important sau nu? Lumea îi uită pe cei care au fost în spatele celor adulaţi de noi.
Nu ne rămâne de făcut decât să privim cum totul se destramă puţin câte puţin.
Speranţa moare ultima!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu