Oamenii încă mai au suflet

În ultimele postări am criticat diferite aspecte negative ale societăţii, tocmai de aceea m-am hotărât să scriu şi despre lucruri bune.
Ce m-a determinat să scriu acest articol este următorul citat "Oricine îşi propune să facă bine nu trebuie să se aştepte ca cei din jurul lui să îi "care pietrele" din drum, ci trebuie să-şi accepte calm soarta, chiar dacă pe drum va întâlni oameni care vor arunca "pietre" în el.(Albert Schweitzer)
Din această morală putem înţelege câteva aspecte, care în ziua de azi sunt foarte greu de acceptat de către oamenii din jurul nostru. La tot pasul îi auzi spunând: "Eu de ce să îl ajut pe X, ce el m-ar ajuta pe mine?" sau mai auzi pe unii, citez: "Dacă l-am ajutat odată acum trebuie să mă ajute şi X"
La prima variantă se poate observa cu uşurinţă egoismul, dar mai ales individualismul. Aici mă refer la faptul că, în general e mai comod să stai în banca ta decât să îi dai o mână de ajutor X-ului. Ai putea să pierzi timp preţios ascultând doleanţele lui X sau te gândeşti că dacă îl ajuţi pe X, în timp ar putea să ţi-o ia înainte(pe plan şcolar, profesional). Oricum am lua-o acest gen de abordare al problemei nu face bine societăţii, transformând-o într-un bazin plin cu egoism şi individualism.
Referitor la cea de-a doua variantă, putem constata că noţiunea de ajutor sau favor, dispare în totalitate, intervenind serviciul. Mulţi consideră serviciul ca un act de binefacere, dar de fapt lucrurile nu stau chiar aşa. Atunci când eu îl împrumut pe X cu nişte bani pe care el urmează să mi-i dea peste "n" timp este un serviciu, deoarece amândoi am căzut la învoială către acel împrumut. Exemple pot da cu sutele, dar principiul e acelaşi.

În schimb, un ajutor este atunci când X îl ajută pe Y din proprie iniţiativă fără ca Y să îi fi cerut ajutorul. Mai există situaţii când Y îi cere ajutorul lui X, iar acesta refuză orice fel de răsplată fie materială, socială sau de altă natură. Acest exemplu poate fi luat ca un ajutor(act de binefacere).

De multe ori ne întrebăm ce putem face? De ce să ajutăm? Mai bine stăm în banca noastră!! Această gândire a transformat societatea negativ, de aceea fac un apel la cei care ştiu că mai au o fărâmă de suflet în ei, ca atunci când au ocazia de a ajuta pe cineva( fie că nu e rudă sau cel mai bun prieten) să o facă. Trebuie să urmărim ideea de bază, aceea că nu suntem singuri pe planeta asta şi avem nevoie de cei din jurul nostru pentru a ne îndeplini obiectivele.

Din fericire pentru noi toţi mai există şi oameni care fac eforturi deosebite pentru a-şi ajuta rudele, camarazii, uneori chiar şi străinii. Pentru ei nu pot decât să fac o plecăciune şi să sper că vor încerca să ducă mai departe actele de ajutorare ale semenilor noştri. Totodată mai sper ca progeniturile lor să fie cel puţin la fel de bune la inimă precum sunt ei.

Aceşti oameni sunt "îngerii" de care lumea are nevoie, poate că ar fi bine dacă i-am clona.

De fiecare dată când vedeţi oameni care v-au impresionat prin bunăvoinţa lor încercaţi şi voi să luaţi exemplul lor.

Mahatma Gandhi spunea "Nu trebuie să îţi pierzi încrederea în umanitate. Umanitatea e precum un ocean, dacă există câteva picături de noroi în ocean, oceanul nu devine murdar în totalitate.

Viaţa de cartier

Azi după cursuri m-am aşezat în pat, iar un coleg de-al meu asculta o melodie de la bug mafia. În melodia respectivă era vorba despre cât de bine e să fii borfaş,să îi tragi pe toţi în ţeapă şi să fii tu cel mai tare. De asemenea punea mult accent pe cei care au plecat de jos şi au ajuns să aibă mulţi bani. De la acest aspect mi-a zburat gândul la faptul că această presupusă viaţă de cartier este înţeleasă greşit de majoritatea oamenilor iar melodiile de la BUG MAFIA dacă sunt percepute greşit pot produce efecte negative celor care ascultă.
În prima parte am să mă rezum la cei care interpretează greşit viaţa de cartier.Aceştia sunt împărţiţi pe mai multe categorii: Cei de vârsta a 3-a, care atunci când văd câţiva tineri stând la bordura din spatele blocului îi fac vagabonzi. A 2-a categorie sunt cei de vârsta a II-a care de-asemenea îi transformă automat în borfaşi de cartier şi îi consideră un potenţial pericol pentru copiii lor preţioşi, inteligenţi şi devreme acasă. Totodată, la categoria "vârsta a II-a se mai află şi cei care se regăsesc în tinerii din spatele blocului, iar atunci când îi văd le mai pun câte o întrebare, îi mai întreabă de "sănătate" etc. Cea de-a 3-a categorie este cea a adolescenţilor răsfăţaţi excesiv care judecă pe cei care mai stau la o caterincă după miezul nopţii cu fundul pe bordură pentru că de cele mai multe ori nu îşi permit să bea un suculeţ în clubuleţe de fiţe.
Ce vreau să subliniez este că oamenii judecă prea uşor pe semenii lor fără să aibă nici măcar un argument, de aici problema se răsfrânge către bârfele negative care răspândesc cu viteza luminii rezultând o imagine negativă.Totodată sunt cazuri când aşa-zişii borfaşi încearcă să le arate că sunt oameni normali, la fel de "speciali" precum copiii lor şi sar în ajutorul vecinilor din cartier. Însă, de multe ori aceştia uită repede faptul că au fost ajutaţi, iar la prima ocazie când aud puţină gălăgie sună la poliţie pentru a îi "pedepsi" pe rău-făcători.
Cu partea a IIa - Hip-hopul şi efectele sale voi reveni cât de curând.

Comunităţile online partea a II-a

Îmi amintesc cu plăcere de primul articol pe care l-am scris pe blog. La vremea respectivă am ales să scriu despre comunităţile online, cu precădere despre mirc şi hi5 care erau la modă pe atunci. Am încercat să subliniez anumite aspecte negative pe care le au reţelele de socializare online. Am promis că voi reveni cu o continuare a acestui subiect, deoarce consider că societatea a devenit din ce în ce mai dependentă de reţelele de socializare online.
“Nu te mânia pe Dumnezeu că a creat omul, mulţumeşte-I că ţi-a dat internetul”
La ora actuală, facebook-ul este reţeaua socială cea mai răspândită pe teritoriul României şi printre cele mai utilizate din lume. Iniţial facebook-ul a fost creat pentru studenţii universităţii Harvard, SUA în 2004, însă din 2006 a fost accesibilă tuturor.
Trecând peste detaliile de ordin financiar care se învârt în jurul site-ului facebook, am să încerc în cele ce urmează să îmi exprim opinia în legătură cu fenomenul reţelelor de socializare online .
Am auzit pe multă lume spunând că dacă nu ai cont pe facebook nu exişti. Curiozitatea m-a făcut să întreb ce face facebook-ul să fie atât de interesant. Nu am primit încă un răspuns mulţumitor, aşa că am tras eu câteva concluzii.
Pentru majoritatea utilizatorilor, facebook-ul e un site pe care ei îl folosesc cu scopul de a pierde timpul căutând tot felul de persoane cunoscute sau necunoscute pentru a conversa, socializa şi a-şi etala anumite calităţi pe care în viaţa reală le este mai dificil să le arate.
Pe facebook, la fel ca pe orice reţea socială oamenii încearcă să iasă din anonimat. Întrebarea e ce îi determină să apeleze la acest gen de socializare.
Eu consider că unul din factorii primari care îi îndeamnă către reţelele de socializare este nevoia de afiliere.
Nevoia de afiliere este specifică tuturor oamenilor, însă mulţi nu ştiu cum să se apropie de alte persoane în viaţa reală şi adoptă metoda socializării online pentru a purta o conversaţie.
Dacă nevoia de afiliere nu este satisfăcută, va apărea lipsa de afecţiune. Acesta este momentul critic când oamenii fac orice, doar ca o altă persoană să îi bage în seamă. Încearcă prin mijloace diverse să atragă atenţia, în special cu ajutorul pozelor, dar şi prin intemediul conversaţiilor în care încearcă să se caracterizeze în aşa fel încât persoana de la celălalt calculator să zică: “Vai, ce persoană minunată este” ;
Din păcate, generaţiile de tineri care vin din urmă sunt dependente de reţelele sociale online, iar când e cazul să pună în practică în viaţa reală aceleaşi lucruri pe care le discută pe internet de cele mai multe ori nu ştiu cum să se comporte.
Bineînţeles, mai sunt şi persoane care utilizează socializarea online cu scopul de a menţine legătura cu cei dragi.
Aşadar, există şi părţi bune ale acestor reţele de socializare online, dar n-ar trebui să ne în grijoreze faptul că tot mai mulţi tineri devin dependenţi de ele?
În concluzie, le transmit tuturor celor pentru care facebook-ul reprezintă un hobby să încerce să fie cel puţin la fel de curajoşi în viaţa reală precum sunt ei în lumea virtuală.
“Tot ce se întamplă odată, poate să nu se mai întample înca odată. Dar tot ce se întamplă de două ori, se va întampla cu siguranţă şi a treia oară. “

Alergarea după recorduri

Au trecut 7 luni şi 12 zile din acest an şi când mă uit înapoi văd că s-au petrecut o mulţime de evenimente în viaţa mea. Pe de-o parte sunt cele negative care mi-au indus o atitudine mai conservatoare, dar sunt şi cele pozitive care m-au inspirat şi m-au făcut să îmi doresc să continui lupta cu mine însumi, dar şi cu problemele pe care le-am căpătat indirect de la preaminunata mea familie. La începutul anului îmi propusesem să îmi bat recordurile la alergarea de rezistenţă pe distanţa de 2km, 3km şi să alerg maratonul. Primele două le-am realizat. Am reuşit să îmi distrug recordurile personale pe care le-am înregistrat acum 5 ani. Poate că am trişat un pic datorită mp3-ului şi a muzicii pe care am ascultat-o în timp ce mă autodepăşeam, dar m-am simţit fantastic odată ce am văzut cronometrul care indica 6.38 pe 2km, iar după 3 zile am scos un halucinant 10'36"2 pe 3 kilometri. Când m-am uitat la cronometru pentru câteva secunde nu mi-a venit să cred şi am scos un sunet de fericire de parcă aş fi câştigat o bursă la Harvard. Pentru mine a fost o adevărată realizare, deoarece încă odată mi-am confirmat încrederea pe care o am în mine atunci când îmi propun ceva. Acum a mai rămas maratonul, care e din ce în ce mai realizabil. Imediat cum voi ajunge în vacanţă la Constanţa mă voi pregăti intens pentru a-mi îndeplini şi această dorinţă. După ce voi alerga şi maratonul va trebui să-mi stabilesc alte obiective pe plan sportiv pentru a putea să mă menţin în formă şi cu moralul ridicat. Fără sport probabil nu aş mai putea face nimic. Sportul mă ţine în viaţă, mă hrăneşte cu energie şi mă ajută de multe ori să trec peste probleme.

Cel mai important lucru nu este să câştigi, ci să participi, aşa cum în viaţă nu contează triumful, ci lupta.Esenţial nu e să cucereşti, ci sa lupţi bine. Pierre de Coubertin

Vise şi visuri

În trecut am mai scris un articol despre vise, însă m-am gândit să fac o paralelă între vise şi visuri. Aşadar, visele sunt înlănţuiri de imagini, de fenomene psihice, idei care apar în conştiinţa omului pe timpul somnului. Visurile sunt aspiraţii, nişte dorinţe puternice care ne îndeamnă să ne autodepăşim pentru a atinge aceste visuri.
Din aceste două definiţii putem spune că visele aparţin domeniului ireal, un produs al imaginaţiei, iar visurile sunt expectanţe pe care vrem să le atingem.
Pe parcursul nopţii intrăm în mai multe stadii ale visului, iar visele pe care ni le amintim sunt cele pe care le avem în jurul orelor 05-07:00 dimineaţa. De multe ori visele pe care ni le amintim ne marchează pozitiv sau negativ. În general visăm lucruri care am vrea să se întâmple doar că evenimentele se desfăşoară într-un mod simbolic: spre exemplu dacă vrem să câştigăm ceva, în vis acel câştig se poate materializa prin găsirea unui obiect asemănător celui dorit de noi. Sau dacă ne place o persoană o putem visa, dar cu altă înfăţişare. Tot pe timpul visării putem avea imagini în care să apară dorinţele noastre de viitor, mai concret putem visa ceea ce ne dorim să ajungem în viaţă. Există o legătură între vise şi visuri care uneori se poate materializa. Anumite vise pe care le avem se pot materializa aproape identic într-un viitor apropiat sau îndepărtat. Îmi amintesc acum câţiva ani că visasem că eram pe front într-un teatru de război şi aveam gradul de locotenent. Pe vremea aceea nici prin cap nu îmi trecea că voi ajunge în cadrul armatei. Însă lucrurile au luat o turnură neaşteptată şi acum aproape 2 ani m-am trezit în armată. La momentul respectiv râdeam de acel vis, dar acum se face că acel vis este destul de aproape să se realizeze în totalitate, doar că nu îmi amintesc dacă am supravieţuit acelui război. Într-una din dorinţele mele am zis că mi-aş dori să îmi amintesc toate visele pe care le-am avut pe parcursul vieţii. Ar fi interesant să văd câte au fost aproape de realitate şi câte au fost pur şi simplu creaţii ale subconştientului.
Emil Cioran spunea: "Oricine poate evada în somn, atunci când visăm suntem cu toţii genii,în vis măcelarul şi poetul sunt egali."

Tricolorii, "ucişi" de Bosnia

Echipa naţională de fotbal a României a susţinut pe 26 martie un meci decisiv pentru calificarea la Campionatul European 2012 împotriva Bosniei.
Înaintea meciului atmosfera în cadrul echipei nu a fost nici pe departe cea aşteptată. Jucătorii au arătat o imagine poate prea formală, fiind rezervaţi în declaraţii. Pe chipul lor nu se citea victoria, ci mai degrabă neîncrederea în forţele proprii. Fanii echipei naţionale erau de asemenea circumspecţi, majoritatea a declarat că nu aşteaptă schimbări majore în joc faţă de ultimele dispute din calificări soldate cu rezultate mai mult decât modeste. La meciul cu Franţa ne-am bucurat că am scăpat doar cu un 0-2, iar acum urma meciul cu Bosnia, ultimul care ne-ar fi putut ţine în lupta pentru o calificare care la prima vedere părea accesibilă.
Stadionul din Zenica a fost arhiplin,iar suporterii bosniaci au făcut spectacol încă dinaintea meciului. Meciul a început cu o dominare teritorială a bosniacilor, care au pus stăpânire pe joc încă din primele minute, fără a-şi crea mari ocazii.
Tactica defensivă impusă de Răzvan Lucescu nu a dat rezultate, jocul tricolorilor fiind pe alocuri jenant. Am stat din nou la mica ciupeală, iar golul frumos al lui Marica din minutul 29 părea să ducă la un rezultat bun, însă atitudinea jucătorilor a fost total contrară aşteptărilor, singura lor preocupare fiind să apere rezultatul. La paauză a fost 1-0 pentru România, iar repriza a 2a se anunţa foarte interesantă. Toată lumea se aştepta la o dăruire din partea românilor, însă din păcate atitudinea a fost lamentabilă, mai mult decât atât condiţia fizică a fost la nivelul unei echipe de divizia B din România. Rezultatul final a fost echitabil 2-1 pentru echipa mai bună şi anume Bosnia.
Ai noştri au reuşit încă odată o contraperformanţă, iar cel mai supărător nu e neapărat rezultatul cu Bosnia, ci întreaga evoluţie a tricolorilor în ultimii trei ani.
În concluzie, România a mai ratat o calificare la un turneu final, iar singurul lucru care trebuie făcut e reconstrucţia totală a echipei. Mai îngrijorător este faptul că nu prea mai sunt jucători de valoare din care să alcătuim o echipă naţională cât de cât competitivă.
* Într-o ţară unde se pune baza pe "nepotisme" e foarte greu să faci performanţă la nivel de echipă naţională. Oare vom mai ajunge în top 10 fotbalului mondial?

Orgoliul ne împiedică să iertăm oamenii?

Cuvântul orgoliu provine din limba italiană, iar conform dexului reprezintă o părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială;de asemenea mai poate fi asociat cu îngâmfarea, vanitatea şi trufia.Pentru majoritatea oamenilor orgoliul este o trăsătură negativă de caracter. În primul rând pentru că oamenii încearcă să pară ceea ce nu sunt, încearcă să impresioneze în fel şi fel de situaţii, doar cu gândul de obţine un "ceva", un interes fie el material, profesional, social sau pur şi simplu o plăcere fizică. Orgoliul poate fi asociat în unele situaţii cu falsitatea, deoarce conform definiţiei orgoliul ne îndeamnă să ne supraapreciem. Însă, orgoliul nu trebuie privit neapărat ca un lucru negativ, pentru că are şi părţile lui bune. Unii zic că orgoliul e bun doar pe planul profesional. Eu consider că orgoliul poate fi benefic în mai multe situaţii. Spre exemplu pe plan social atunci când cineva ne-a făcut o nedreptate, noi îi vom răspunde cu aceeaşi monedă dacă vom avea ocazia. Răspunsul e simplu, cei mai mulţi dintre noi pământenii se ghidează după legea compensaţiei: îi oferim exact ce ne-a dat înmulţit cu doi. Această situaţie ne poate clădi personalitatea şi ne poate oferi încredere în noi pentru că am ajuns în situaţia de a pedepsi nedreptatea pe care a făcut-o respectivul/a.
Orgoliul mai poate aduce avantaje şi într-o familie în care unul din cei doi este orgolios, iar celălalt este o persoană puternică şi nu se lasă influenţat negativ de atitudinea partenerului, ci se foloseşte de orgoliul lui/ei pentru a depăşi mai uşor momentele critice. Totodată, mai poate aduce şi un spirit concurenţial în familie, menit să ajute familia să atingă cote cât mai înalte pe toate planurile.
există însă situaţii delicate în care o persoană orgolioasă poate pierde ceva semnificativ precum o prietenie sau o relaţie de dragoste, doar pentru că i s-a părut injustă atitudinea colegului, prietenului sau chiar partenerului de viaţă, chiar dacă acesta e posibil să fi făcut-o fără a avea cea mai mică intenţie de a-i greşi. Oamenii nu sunt perfecţi, aşadar greşesc şi trebuie să se ţină cont de asta. Trebuie să avem puterea de a ierta, de a trece peste orgoliu dacă situaţia o cere. Tot noi avem decizia în mână, putem îndepărta un om care ne-a greşit grav de lângă noi sau putem sta cu el şi să-i oferim exact ceea ce el nu se aşteaptă şi anume atenţie, poate chiar şi un strop de afecţiune. De ce am face asta? Pentru că în primul rând suntem oameni, iar ceea ce ne diferă de animale este raţiunea. Spre exemplu putem ierta o bunică care ne-a izgonit din casă doar ca să îşi petreacă bătrâneţea singură. Putem să îi oferim o bătrâneţe mai liniştită doar prin atitudinea noastră. Să îi arătăm că a greşit că a acţionat aşa şi că nu contează ce a fost în trecut, contează prezentul.
"Oamenii încep viaţa iubind necondiţionat, dar orgoliul îi lipseşte întâi de dragoste apoi de viaţă"