Sibiu-Deva-Constanţa

După o săptămână agitată în care nu m-am simţit prea grozav a venit şi mult aşteptata permisie. În jurul orei 15.10 am ieşit de pe porţile Aft-ului şi m-am îndreptat spre gară. Încă de mic mi-a plăcut să merg cu trenul, iar gândul că urma să fac 15 ore până acasă nu mă speria. La gară m-am întâlnit cu câţiva colegi cu care am parcurs drumul până la Deva. Ne-am amuzat un pic pe diferite teme, însă eu eram cu gândul în altă parte. Mă încânta faptul că urma să-mi petrec 2 ore în Deva. A fost a patra oară când am ajuns la Deva. La 18.48 am ajuns la destinaţie. Imediat ce am coborât din tren un aer plăcut m-a învăluit, iar o stare de bine mi-a invadat trupul. Am luat-o la pas prin cetate, gata să parcurg o distanţă cât mai mare din oraş. Mi-am ataşat căştile la telefon, am butonat în căutarea unui canal radio şi mi-am văzut de drum pe Bulevardul Decebal. Eram detaşat de toate problemele pe care le avusesem, iar ochii căutau lucruri noi, ieşite din comun. Lăsasem curs imaginaţiei şi fiecare lucru pe care-l vedeam îmi amintea de trecut, chiar de copilpărie. Văzusem o alimentară al cărui nume ABC îmi amintea de copilărie. Am mai mers puţin, după care m-am oprit în faţa unui monument impresionat destinat gimnasticii româneşti. Performanţele remarcabile ale gimnasticii româneşti au făcut ca România să fie apreciată peste graniţă, iar drept mulţumire un monument a fost realizat în cinstea lor, pentru că ele au fost nişte divinităţi ale sportului românesc şi merită elogiate ca atare. Continuându-mi drumul, îmi aminteam cu plăcere de Lavinia Miloşovici, Gina Gogean, Simona Amânar, Cătălina Ponor, gimnaste care au atins cele mai înalte culmi în acest minunat sport. După câteva minute mă aflam într-o intersecţie, iar ce m-a surprins a fost o reclamă foarte hazlie de la Milka "Cui i-ai mulţumi azi?"Am stat să mă gândesc un pic şi singura persoană căreia i-aş fi mulţumit în momentul acela a fost eu însumi, deoarece sunt mulţumit că am reuşit să trec peste momentele dificile pe care le-am avut. Am continuat plimbarea prin cetatea Deva, iar timpul ţinea cu mine. Am fost ferit de ploaie, ba mai mult, câteva raze de soare mi-au luminat chipul şi pentru câteva minute chiar am crezut că e cineva acolo sus care mă iubeşte. Se făcuse ora 20.50 şi m-am îndreptat agale spre gară. Trenul accelerat a sosit punctual şi am ocupat un loc în ultimul compartiment din vagonul 8. După ce m-am aşezat pe unul dintre scaunele de la fereastră, o tipă de vreo 20 de ani, blondă, frechezuită, a dat buzna în compartiment. M-a întrebat dacă poate să stea în compartiment şi dacă controlorul o va da afară pentru că nu a respectat locul scris pe bilet. Eu eram în aceeaşi situaţie ca ea şi i-am explicat că nu are de ce să îţi facă griji. Am petrecut 5 ore împreună şi am discutat pe diferite teme, chiar ne-am amuzat de mai multe ori. Ea a coborât la Craiova unde urma să se întâlnească cu prietenul ei. Mai aveam 8 ore până la Constanţa şi am convenit să trag un pui de somn. Ma-m trezit în jurul orei 09.25 şi eram aproape de Medgidia. Am constatat că în compartiment sălăşluiau încă 3 persoane de sex masculin care stăteau aliniate în faţa mea. Nu am scos nicio vorbă, ci stăteam şi îi analizam pe fiecare în parte. Îmi plăcea să le caut defectele şi slavă Domnului aveau destule. De la stilul dezordonat de a se îmbrăca până la pocirea limbii române le-am surprins fiecare detaliu. Oboseala mă invadase, dar m-a salvat sosirea în gara Constanţa. Misiune îndeplinită!
Cel ce călătoreşte departe, multe ştie.