Performanţă sau contraperformanţă?

Îmi amintesc cu plăcere de momentele când reuşeam să mă autodepăşesc în orice domeniu. E o senzaţie deosebită să ştii că te poţi întrece pe tine însuţi, fie pe plan sportiv sau pe plan intelectual. Erau vremuri când aveam performanţe la fotbal, apoi la alergare de rezistenţă, însă nu numai la sport aveam rezultate bune ci şi pe plan şcolar reuşeam să acumulez multe informaţii într-un timp scurt, ceea ce pentru unii părea imposibil. Omul este complex, genetic ni se transmit anumite calităţi, care dacă sunt descoperite şi dezvoltate poţi avea rezultate minunate. E fantastic să ştii că deţii calităţi pe care cei din jurul tău nu le au. Te simţi special, în acelaşi timp ştii că ceilalţi te invidiază pentru că ei nu pot ajunge la nivelul tău. Ce e greşit în atitudinea lor? Faptul că nu încearcă să-şi dezvolte calităţile pe care le au, pentru că fiecare om are cel puţin 2 calităţi care-l pot ajuta să îşi aleagă un domeniu în care să activeze.
Până acum câţiva ani credeam că voi ajunge sportiv de performanţă. Odată cu nerealizarea acestui vis am dat 2 paşi înapoi şi nu am crezut că mai pot face ceva în viaţa asta. Tot ceea ce ştiam era să fac sport. Era singurul lucru la care eram bun.Viaţa a mers înainte şi m-a dus pe cărări nebănuite. În cele din urmă am ajuns în armată.
Luni am dat verificarea finală la educaţie fizică. După ce am trecut fără prea mari probleme peste probele de flotări şi flexii abdominale a urmat proba mea favorită, şi anume alergare de rezistenţă pe distanţa de 2km. Mă lăudam că am scos timpi foarte buni când făceam sport de performanţă, iar emoţiile negative mă învăluiseră.Mă gândeam că dacă scot un timp slab vor râde toţi de mine. În acelaşi timp mă gândeam că alerg pentru mine, nu să demonstrez cuiva ce potenţial am.Practic ambiţia lipsea cu desăvârşire. Încă de când am intrat în această instituţie mi-a lipsit cu desăvârşire ambiţia. Nu am realizat niciun progres, din contră am înregistrat doar rezultate mediocre, sub posibilităţile mele. În timp ce alergam mă gândeam că pot să o fac mai repede, dar nu acceleram. De ce? pentru că nu aveam concurenţă, dar şi pentru că nu simţeam nevoia să mă autodepăşesc. Când nu ai parte de concurenţă trebuie să lupţi cu tine însuţi să atingi un nivel bun.
Voinţa nu este o simplă dorinţă, ci o satisfacere, dar este şi dorinţă şi înfrânare, şi dorinţă şi renunţare în acelaşi timp.