Powered By Blogger

joi, 30 septembrie 2010

Bucuria unui succes


Ideea de a scrie acest articol mi-a venit aseară, în timp ce mă uitam la un meci de fotbal. Momentul care m-a determinat să scriu a fost cel în care s-a înscris un gol. Jucătorul respectiv a început să-şi manifeste bucuria imediat ce mingea a poposit în poartă. Este o senazaţie minunată să marchezi un gol, mai ales la nivelul unei competiţii precum Champions League. Nu numai marcatorul golului savurează momentul, ci şi colegii săi, spectatorii şi telespectatorii din ţară şi de peste hotare. Succesul mereu aduce zâmbetul pe faţa noastră. Uneori ne îndulceşte un timp îndelungat, deseori ne bucură câteva minute, ore sau zile. De-alungul vieţii trebuie să căutăm aceste succesuri menite să contribuie la scopul final şi anume găsirea unui echilibru pe toate planurile(material, sentimental, psihic). Unii oameni au reuşit să atingă echilibrul fără a avea nevoie de "Ochiul Diavolului", ei sunt în general oamenii care au un bagaj de cunoştinţe foarte mare. Pentru aceştia viaţa spirituală este esenţială şi scopul lor e să ajungă cât mai sus pe scala vieţii spirituale. Din această categorie de oameni fac parte budişti, samurai, francmasoni ş.a.
În opinia mea succesul ne poate duce în al 9-lea cer, dar dacă ne bucurăm exagerat este posibil să pierdem contactul cu realitatea şi să trecem de la extaz la agonie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu