Destinul, între mit şi adevăr

Cuvântul destin vine din limba franceză, conform dexului destinul este o forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului.

Mitul destinului a apărut din cele mai vechi timpuri, cel mai pregnant a început să se dezvolte odată cu supremaţia Egiptului. Înţelepţii vremurilor glorioase ale Egiptului au început să scrie tot felul de întâmplări care mai de care mai siropoase, menite să încuie mintea oamenilor şi să îi îndrume către credinţa în zei. De asemenea, ei erau făcuţi să creadă că viaţa lor e scrisă deja de către zei, iar ei trebuie să se supună lor pentru a nu fi pedepsiţi. Plecând de la mitologia egipteană, dar şi cea aztecă, au urmat mitologia nordică, greacă şi romană. Ideologiile acestora se aseamănă foarte mult, multe din mituri apar cu mici modificări în toate mitologiile enumerate mai sus.

În ziua de azi lumea se încrede tot mai mult în tot felul de superstiţii care, în opinia mea nu fac decât să bulverseze viaţa de zi. Mai mult decât atât, tot mai mulţi oameni îşi lasă viaţa "în mâinile destinului" mergând pe premisa că " dacă aşa îmi e scris" sau "aşa mi-a fost destinul", iar acest fapt îi face să se complacă în situaţii, iar dacă nu reuşesc, să dea vina pe destin.

Conform definiţiei, destinul este o voinţă supranaturală care hotărăşte pas cu pas viaţa noastră şi ne îndrumă către un viitor deja stabilit. Însă este oare adevărat?

În opinia mea se uită un lucru esenţial, libertatea decizională sau liberul arbitru. De-alungul vieţii fiecare are de făcut alegeri. Unele le face sub presiunea unei persoane, a unui moment sau pur şi simplu a instinctului uman. De la această alegerele rezultă ipotezele. Cele care ne fac viaţa complicată. Într-o zi stăteam şi mă gândeam la ce ajută cuvântul "dacă". Dacă eram bogat, dacă eram acolo la timp, dacă nu aş fi făcut ceva, dacă aş fi acţionat, etc. Toate sunt nişte ipoteze, care sunt menite să dezvolte capacitatea decizională la acţiunile pe care le vom face cândva în viitor. Însă aceste ipoteze sunt privite într-un mod negativ de oameni, pentru că se gândesc prea mult la ce a fost şi nu la ceea ce va fi şi ceea ce ar putea face în viitor.

Nu ar fi mai bine să zicem: Dacă mă voi pregăti suficient, dacă voi lupta, dacă voi încerca, dacă îmi doresc, nu cumva ar creşte motivaţia şi dorinţa de autodepăşire, iar problemele din trecut ar fi mai uşor acceptate? Unde s-a pierdut determinarea oamenilor? De ce majoritatea oamenilor sunt nemulţumiţi? Răspunsul e undeva la mijloc, deoarece fiecare face distincţia într-un mod diferit între ce e bine şi ce e rău, iar deciziile pe care le luăm, fie că vrem sau că nu ne influenţează pozitiv sau negativ drumul în viaţă.

Am să închei cu un proverb grecesc "Soarta-i asemenea unui atlet slab, căci de foarte multe ori ea încununează pe cei ce n-au ieşit învingători.