Alergarea după recorduri

Au trecut 7 luni şi 12 zile din acest an şi când mă uit înapoi văd că s-au petrecut o mulţime de evenimente în viaţa mea. Pe de-o parte sunt cele negative care mi-au indus o atitudine mai conservatoare, dar sunt şi cele pozitive care m-au inspirat şi m-au făcut să îmi doresc să continui lupta cu mine însumi, dar şi cu problemele pe care le-am căpătat indirect de la preaminunata mea familie. La începutul anului îmi propusesem să îmi bat recordurile la alergarea de rezistenţă pe distanţa de 2km, 3km şi să alerg maratonul. Primele două le-am realizat. Am reuşit să îmi distrug recordurile personale pe care le-am înregistrat acum 5 ani. Poate că am trişat un pic datorită mp3-ului şi a muzicii pe care am ascultat-o în timp ce mă autodepăşeam, dar m-am simţit fantastic odată ce am văzut cronometrul care indica 6.38 pe 2km, iar după 3 zile am scos un halucinant 10'36"2 pe 3 kilometri. Când m-am uitat la cronometru pentru câteva secunde nu mi-a venit să cred şi am scos un sunet de fericire de parcă aş fi câştigat o bursă la Harvard. Pentru mine a fost o adevărată realizare, deoarece încă odată mi-am confirmat încrederea pe care o am în mine atunci când îmi propun ceva. Acum a mai rămas maratonul, care e din ce în ce mai realizabil. Imediat cum voi ajunge în vacanţă la Constanţa mă voi pregăti intens pentru a-mi îndeplini şi această dorinţă. După ce voi alerga şi maratonul va trebui să-mi stabilesc alte obiective pe plan sportiv pentru a putea să mă menţin în formă şi cu moralul ridicat. Fără sport probabil nu aş mai putea face nimic. Sportul mă ţine în viaţă, mă hrăneşte cu energie şi mă ajută de multe ori să trec peste probleme.

Cel mai important lucru nu este să câştigi, ci să participi, aşa cum în viaţă nu contează triumful, ci lupta.Esenţial nu e să cucereşti, ci sa lupţi bine. Pierre de Coubertin